Mobilități › Fullbright
Fullbright

Burse Fulbright în SUA

Statele Unite finanţează anual burse de studiu Fulbright pentru tinerii din străinătate, inclusiv din România, care vor să obţină o diplomă de master sau de doctor de la o universitate americană.
Programul Fulbright oferă burse de studiu în Statele Unite, în anul universitar viitor, pentru cei ce doresc să urmeze un master sau pentru cei care doresc să obţină diplomă de doctor de la o universitate americană, în mai toate domeniile, inclusiv arte, cu excepţia medicinei.

Aceste burse de studii sunt acordate studenţilor din Africa, Estul Asiei şi Pacific, Europa şi Eurasia, din Orientul Mijllociu şi Africa de Nord, restul Americii şi din Sudul şi Centrul Asiei.
Fulbright suportă cheltuielile pe durata anilor de studiu. Bursele acoperă, în general, taxele de şcolarizare, cărţile, bilete de călătorie, bani de buzunar şi asigurare medicală. Programul este administrat de către Comisiile Fulbright sau de către Ambasadele Statelor Unite din ţările care sunt acceptate. Toate aplicaţiile studenţilor străini sunt evaluate de către specialiştii din aceste instituţii.

Bursele Fulbright sunt valabile pentru o varietate de discipline si domenii, inclusiv artele vizuale, ştiinţele naturii, matematica, ingineria şi tehnologia. Fulbright încurajează tinerii să nu se rezume la o singură disciplină, ci să aplice în toate domeniile.
Programul nu oferă diplome celor ce doresc să studieze medicina şi nici celor ce doresc să se specializeze pe cercetare medicală, dar sprijină sănătatea la nivel global.

Informaţii suplimentare la: http://www.fulbright.ro/

 

Burse și granturi Fulbright

 

The Fulbright Student Awards sunt oferite absolvenților la nivel de licență, pentru masteranzi sau pentru cercetare doctorală la universități americane acreditate. Candidații sunt selectați pe baza unei competiții deschise și meritorii pentru a participa la programe de înaltă calitate în oricare domeniu, exceptând medicina clinică. Programul oferă participanților oportunitatea de a intra în contact direct cu instituțiile de învățământ superior din SUA, cu societatea și cultura americană. Durata grantului este de un an academic.  Perioada în care se pot depune aplicațiile este de la începutul lui februarie până la începutul lui mai.

http://www.fulbright.ro/fulbright-grants/for-romanian-citizens/fulbright-student-award

 

The Fulbright Senior (Postdoctoral) Awards sunt oferite profesorilor, cercetătorilor și profesioniștilor din România pentru studiu post-doctoral și pentru oportunități de predare în SUA. Se poate aplica în oricare domeniu de studiu, cu excepția medicinii clinice. Durata unui grant este de șase luni. Aplicațiile se pot depune de la începutul lui mai până la începutul lui noiembrie.

http://www.fulbright.ro/fulbright-grants/for-romanian-citizens/fulbright-senior-award

 

The SIR Fellowship oferă oportunități oamenilor de știință, absolvenților și profesorilor din afara SUA, pentru predarea la universitățile americane timp de un an academic. Aceste categorii vor trebui să contribuie la internaționalizarea programelor și a campusului, să contribuie la dezvoltarea curriculei și a facultății și să sprijine inițiativele menite să diversifice experiențele studentului și ale facultății. Pentru mai multe informații vizitați:

http://www.cies.org/sir/

 

The Fulbright Schuman Awards sunt dedicate exclusive cetățenilor UE care doresc să studieze, să cerceteze sau să predea pe o anumită temă care să aibă legătură cu relațiile UE-SUA, cu politica UE sau cu instituțiile UE pentru perioade de la trei la zece luni, la o instituție americană. Rezultatele proiectelor eligibile trebuie să fie relevante pentru cel puțin două state membre UE. Înainte de a depune aplicația, candidații trebuie să își asigure plasamentul la o universitate acreditată, la o instituție vocațională profesionistă sau de training sau la un centru independent de cercetare în SUA. Pentru detalii suplimentare accesați:

http://www.fulbright.be/fulbright-awards/fulbright-schuman/grants-eu-citizens/

 

Study of the U.S. Institutes for European Student Leaders, un program academic de cinci săptămâni dedicate tinerilor între 18 și 25 de ani. Programul este acoperit financiar în proporție de 100%, incluzând masa, transportul, asigurarea pentru accidente și boală și alte cheltuieli.

http://www.fulbright.ro/news/462-study-of-the-u-s-institutes-for-european-student-leaders

 

Evenimente

flagen

panou_DRI


Informatii contact

AdresaArad, B-dul. Revoluţiei, nr. 94-96, 310025, Etj. I, cam.3
Telefon: 0040 257-285813
E-mail: relint@uvvg.ro

Ne gasesti si pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter
Contactati-ne
....